Un gorjean a găsit o bucată de pâine într-un calorifer

Reclamaţie mai puţin obişnuită la OPC: un gorjean spune că a găsit o bucată de pâine într-un calorifer. „Nu mi-a venit să cred când mi-a arătat instalatorul bucata de pâine. A spus şi el, că a văzut multe la viaţa lui, dar niciodată o bucată de pâine într-un calorifer”, ne-a declarat ghinionistul.

Imediat după depunerea reclamaţiei, inspectatorii OPC s-au deplasat la sediul firmei care a fabricat caloriferul, ocazie cu care au fost descoperite mai multe nereguli. Astfel, caloriferele erau montate în condiţii insalubre, printre bucăţi de pâine şi parizel aruncate pe jos de muncitori. Materialele folosite pentru ansamblare erau păstrate în condiţii mizere, în încăperi neaerisite şi cu grad mare de umiditate, fapt ce favorizează apariţia ruginii.

Firma a fost amendată cu 1.000 de lei şi riscă să fie închisă complet la următoarea neregulă descoperită.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
23 august 2010 13:25

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult