Un grup de monarhiști cere ca trupul reginei Ana să fie depus la castelul Bran, că poate învie

Unii monarhiști autohtoni nu pot trece nici acum peste decesul reginei Ana. Câțiva dintre ei au fost prezenți azi pe aeroportul Henri Coandă la sosirea în țară a corpului reginei Ana, cu o cerere inedită: ei vor ca trupul neînsuflețit să fie depus nu la Peleș, ci la castelul Bran, convinși că astfel există o șansă ca regina Ana să învie.

”Chiar dacă va reveni printre noi ca vampir și va fi activă doar noaptea, tot e mai mult decât nimic. Decât moartă, mai bine vampiriță!”, a decretat un monarhist, în uralele colegilor săi. ”În plus, va deveni și nemuritoare și îl va putea face vampir și pe regele Mihai când moare, ca să poată domni la infinit peste această țară. Că doar n-am rămâne cu Duda.”

Dar dacă totuși ”operațiunea Bran” nu reușește și regina Ana nu revine la viață, monarhiștii spun că cea mai bună soluție este ca trupul ei neînsuflețit să fie zidit între pereții castelului Bran. ”Nu doar că astfel, prin acest sacrificiu al Anei, se va asigura durabilitatea castelului, dar cu siguranță vor fi și atrași mai mulți turiști în Bran”, spune unul dintre monarhiști.

”Iar dacă e obligatoriu ca în sicriu să fie cineva, acolo merită să fiu pus Ion Iliescu – viu sau mort, nu contează cum. Sau zeci de alți politicieni, fără de care ne-ar fi mai bine, că sunt destui”, a adăugat un alt monarhist.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 august 2016 18:36
Citește mai mult despre: Castelul Bran monarhist

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult