Un istoric explică de ce n-a rămas nimic scris de la daci: “Scriau pe şorici şi pe urmă îl mâncau”

Departe de a fi un popor de sălbatici care trăiau în pădure, dacii erau alfabetizaţi încă de acum 3000 de ani! Un istoric din Mizil explică de ce, în ciuda faptului că aveau o cultură bogată, dacii nu au lăsat posterităţii nici măcar o frază scrisă: în loc de hârtie sau tăbliţe de lut, aceştia preferau să scrijelească în şorici, pe care ulterior îl mâncau.

“Cercetările noastre arată că pe vremea lui Burebista, cărturarii daci erau printre cei mai prolifici din Europa. Aveau colecţii vaste de literatură, hărţi şi nu numai, pe care le păstrau în mari galerii subterane. Din păcate, toate scrierile lor erau pe şoric de porc, şi uneori li se făcea foame. Putem să-i acuzăm? E delicios”, declară Titus Gogeanu, controversatul istoric.

“Atunci când biblioteca din Alexandria a ars, papirusurile au fost pierdute pe vecie şi cam asta a fost. În schimb, la marele incendiu al bibliotecii dacice de la Orăştie, mirosul de şorici pârlit a atras mii de călători. Baladele străbune păstrează şi astăzi vie amintirea ospăţului care a urmat”, adaugă cercetătorul.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
25 noiembrie 2016 00:06
Citește mai mult despre: antichitate daci istorie porc scriere sorici

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult