TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un medic a uitat un copil în burta pacientei pe care o operase de cezariană

Scris de TNR
@
22 august 2011 16:39
Un medic a uitat un copil în burta pacientei pe care o operase de cezariană

Un  nou caz de malpraxis uimiește lumea medicală românească. Un medic de la maternitatea Giulești a uitat un întreg bebeluș în burta femeii căreia tocmai îi făcuse o operație de cezariană. Medicul nu vrea să recunoască însă nimic. El susține că femeia avea copilul în ea înainte să ajungă la spital.

„Mi se pare exagerat să mi se pună în cârcă o asemenea vină. Există ecografii care arată clar că bebelușul se afla deja în pacientă  atunci când femeia a venit la spital. Ce credeți, că am fost la ea acasă să-i bag copilul acolo? Mai ușor cu acuzațiile astea, că dacă aude bărbate-su mă omoară.”

După o a doua operație, femeii i s-a scos din burtă un băiețel sănătos, de 3,5 kilograme. „Copilul se simte acum foarte bine”, a declarat o asistentă. „Mănâncă, doarme și se cacă pe el toată ziua, așa cum e normal la vârsta lui, dar e fericit. Se simte ca și cum s-ar fi născut a doua oară.”

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi