Un misterios cumpărător, Seorge Goros, s-a oferit să dea 10 milioane pe Cuminţenia Pământului

Românii sunt rupți în cur și nici nu le pasă de cultură. De-aia până acum în campania „Brâncuși e al meu” s-au strâns puțin peste 200.000 de euro. Cu toate acestea salvarea ar putea veni la un misteros filantrop care s-a arătat dispus să contribuie el cu aproape 10 milioane de lei pentru cumpărarea celebrei sculpturi. 

„Eu m-am considerat întotdeauna un prieten al poporului român și am oferit de fiecare dată, din multul meu, acestor oameni care mi-au răspuns întotdeauna cu recunoștință și apreciere. De aceea sunt dispus să finanțez și această achiziție dacă asta îi va face fericiți pe români”, a declarat Seorge Goros, un milionar discret dar potent din Statele Unite. 

România însă este circumspectă cu privire la acceptarea donației venită din partea acesuit Goroș. „N-avem de unde să știm dacă este un om cinstit sau nu este cumva un ungur sau evreu. Și în astfel de oameni nu putem să avem încredere. Am vrea, mai întâi, să ne arate buletinul, să vedem dacă e născut aici”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

23 iunie 2016 15:13
Citește mai mult despre: Cuminţenia Pământului donatie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult