Un nenorocit a tăiat un cablu de pe un stâlp şi s-a dărâmat tot Centrul Vechi al Bucureştiului

Cablurile atârnate de clădiri în Centru Vechi al Bucureștiului nu sunt degeaba. Asta a aflat cu stupoare și un comerciant din zonă care a dorit să înfrumusețeze un pic clădirea în care-și desfășoară afacerea și a început să taie cablurile de pe clădire, multe dintre ele rămase acolo de la revolta din Dealul Spirii. În câteva secunde sute de clădiri din București s-au dărâmat că nu mai avea ce să le țină. 

„Dracu să-i ia, nu mi-a spus nimeni la ce folosesc de fapt cablurile alea. Ba că sunt de internet, cât cablu trebuie frate pentru internet, ba că sunt de curent, de unde, că nu pe-acolo se face racordul la rețea, tot felul de povești. De unde să știu că erau folosite ca să țină clădirile să nu se dărâme?”, a declarat nefericitul antreprenor. 

Autoritățile locale au decretat stare de urgență și au cerut deîndată ajutorul Uniunii Europene. „Sperăm ca în această Europă super-industrializată să existe o sârmă lungă de 50-60 de kilometri cu care să legăm la loc clădirile din centru. Unde nu se poate lipim cu pap și chit de cuțit, să nu se vadă crăpăturile”, a declarat viceprimarul Bucureștiului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

13 martie 2018 12:31
Citește mai mult despre: Bucuresti Centrul Vechi sarme

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult