Un nou centru istoric, la marginea Bucureştiului

Primăria Capitalei a aprobat un proiect care prevedere construirea unui nou centru istoric, la marginea Bucureştiului. Edilii vor ca, în acest fel, să atragă mai mulţi turişti.

Noul centru istoric ar urma să fie ridicat la ieşirea spre Piteşti, în apropiere de Carrefour Militari. Proiectul presupune ridicarea a şase palate în stil brâncovenesc, două în stil ardelenesc şi alte două în stil caragielesc, dar şi a unui zid de cetate medievală.
De asemenea, se vor construi mai multe turnuri de apărare, fiecare destinat unei bresle: pielarii, brutarii, zidarii şi bugetarii. La intrarea pe autostrada A1, edilii au în plan o biserică fortificată, construită după modelul celei de la Biertan, la care şoferii se vor putea ruga din mers ca să fie feriţi de traficul infernal.

Deşi atribuirea contractelor pentru realizarea lucrărilor s-a făcut prin licitaţie publică, au apărut deja primele scandaluri. Mai mulţi consilieri municipali ai PSD sunt nemulţumiţi că materialele au fost cumpărate la suprapreţ.
“Nu se poate ca un geam termopan pentru un schit de secol XIV să fie cumpărat la 200 de lei metrul pătrat”, a protestat consilierul PSD Vasile Popovici. „Şi asta nu e tot. La scările rulante de inspiraţie fanariotă s-a întrecut orice măsură. Dar nimic nu-i de mirare când lucrarea e făcută printr-o firmă la care e acţionar vărul soţiei naşului unui vecin de-al unui prieten al preşedintelui Băsescu. Prea e cusută cu aţă albă, oamenii văd lucrurile astea.”

Părerile sunt însă împărţite. Unii consilieri susţin că, pentru prestigiul oraşului, nicio sumă de bani nu este prea mare.
”Am vrut să folosim cele mai bune materiale de construcţii, astfel încât clădirile să stea în picioare, să poată fi văzute şi peste 10 ani, de copiii copiilor noştri”, a sărit în apărarea firmelor contractante democrat-liberalul Ion Gherasim, decanul de vârstă al consilierilor municipali, la cei 72 de ani ai săi.

Lucrările din cartierul Militari au ca termen de finalizare sfârşitul anului 2012. Potrivit unui angajat al Primăriei Capitalei, după această dată vechiul centru istoric, cel din centru, ar urma să fie demolat, pentru a face loc unor clădiri de birouri.
“Clădirile respective şi-au depăşit de mult termenul de garanţie. Nu avem nevoie de ruine în centrul oraşului, gata cu ţigănia, că o să ajungem ca ăia din Roma.”, a declarat sursa noastră, sub protecţia anonimatului.

Iniţial, proiectul “Noul Centru istoric” i s-a părut – şi pe bună dreptate – o inepţie primarului Oprescu, însă în momentul în care i s-a spus că ar putea să intre cu acest proiect în Cartea Recordului a semnat pe loc.

Atracţia noului centru istoric al Bucureştiului va fi, fără îndoială, noul Shopping Center Istoric.

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 septembrie 2009 06:34
Citește mai mult despre: Bucuresti centru istoric turism

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult