Un pelerin a săpat un tunel pe sub moaște, dar îi e cam jenă să le pupe acolo

Un ortodox extrem de ambițios a decis să treacă peste toate interdicțiile privind pelerinajul la Sf. Parascheva și a săpat un tunel până la racla sfintei, însă acum este în dubii: E moral să pupi moaștele acolo? Bietul credincios a sunat la Mitropolia Moldovei ca să-i roage să întoarcă racla invers, sau măcar să-i bage o mână pe dedesubt, ca să poată pupa ceva și totuși să nu intre în păcat.
”E totuși o femeie, nu se cade s-o pup într-o zonă intimă”, spune Marian, românul ambițios. Acesta nici nu știe dacă sfânta își va da seama cine o pupă, ”deci cum va ști pe cine să ajute?”, se întreabă Marian.
Acesta s-a gândit totuși să îndrăznească să pupe moaștele cum poate, dar știe că acasă o să-i spună toată lumea ”ăla care a pupat-o pe Parascheva în cur”. Marian mai are o variantă: să ia cu el un preot, care să-i dea imediat iertarea de păcat după ce pupă sfânta prin zonele de dedesubt.
Reprezentanții Patriarhiei l-au somat pe îndrăznețul pelerin să nu cumva să pupe moaștele în fund, dar dacă totuși o face să nu uite să contribuie cu o donație în bani: ”În felul ăsta păcatul lui va fi iertat mai repede”, spune Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.