Un român a făcut 100.000 de euro doar urmărindu-l pe medicul Lucan şi adunând banii care îi cădeau din buzunare

Cine a spus că sistemul medical nu produce valori? Un român a contrazis toate aceste zvonuri şi vorbe urâte la adresa medicilor şi aşa-zisei sărăcii din spitale. Omul l-a urmărit timp de un an pe medicul Lucan şi a adunat toţi banii care i-au căzut de prin buzunare.

Acesta a adunat într-un an 100.000 de euro, dar, din păcate, medicul Lucan a fost arestat, şi performanţa a fost stopată: “Ultimii bani mi i-a şutit din faţă portarul de la DNA. Erau cei 5.000 de euro care i-au picat din buzunar chiar când l-au dus la audieri”.

“Se spune că România nu are profesionişti buni în spitale şi clinici. Eu am urmărit un singur medic şi am făcut o groază de bani. Dacă aş fi urmărit 2-3 directori de spital, probabil făceam milionul din ce le cădea pe stradă. În ultimul timp, nu-l mai urmăream decât după ce făcea un transplant. Întâmplător, atunci avea cei mai mulţi bani la el”, spune Sorin Bogdănescu, băiat deştept.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 ianuarie 2018 15:00
Citește mai mult despre: bani Lucan transplant

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult