Degeaba încerci să fii Aladin dacă nu lucrezi cu materialul potrivit! Nea Gheorghe, un bărbat de 59 de ani din comuna Cococi, Ialomiţa, a frecat aseară cazanul de ţuică ca să-l cureţe şi l-a invocat din greşeală pe nea Djinnuţu, un duh străvechi care locuia în cazan de mai bine de 4000 de ani.

Din păcate, creatura supranaturală nu s-a dovedit deloc utilă, neavând chef să-i împlinească bietului om măcar o amărâtă de dorinţă.

duhul_betiv_din_tuica.jpg
"Toată ziua pierde vremea prin bătătură şi cere ţigări şi băutură. O mătură n-ar da şi el prin curte, deşi ştie că asta e una din dorinţele mele cele mai arzătoare", se plânge eliberatorul duhului.

"Ai zice că, având 4000 de ani, măcar are şi el o poveste interesantă de spus... Draci! În tot acest timp a stat închis în cazan şi s-a uitat la Antena 3", adaugă nea Gheorghe.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Vasile | Tuesday, 06.08.2019 15:38 Social

National Cinematografic