Un român care a lucrat la racheta Soiuz și-a construit una în curte din piese luate de la uzină

Puțină lume știe, dar în programul spațial rus au lucrat și câțiva români, la munca de jos, nu doar astronauți ca Dumitru Prunariu. Unul din acești oameni este Petre Topală din Buzău, care spune că s-a căpătuit în urma muncii în străinătate. 

„Era bine, câștigam câteva mii de ruble pe lună și aveam condiții dom’le. Putea lua trei pâini pe cartelă în loc de două. Cu restul ne descurcam cum putea, că așa e românul, descurcăreț”, povestește nea Petrică, ajuns acum la onorabila vârstă de 68 de ani. „Mai ciupeam și noi câte ceva, mai făceam un ciubuc. O piesă de aici, o piesă de-acolo. Toată lumea fura, așa e la uzină, ce eu sunt mai prost? Așa era în comunism”. 

Chiar dacă s-a pensionat devreme, că avea grupa I de muncă, nea Petrică nu și-a uitat vechea pasiune. Cu piesele luată din uzină și cu altele făcute de el la strung, a reușit să construiască o navetă Soiuz perfect funcțională. „Cu kerosenul m-a ajutat un cumnat care lucrează la aeroport la Bacău, are el o pilă, îl ia ieftin, la bidon”. Acum Petrică Topală face curse de navetiști cu Soiuzul între Râmnicu Sărat și Gura Teghii, pentru că acolo toamna și iarna nu se poate ajunge cu nici un autovehicol terestru. „Oamenii dau cât îi lasă inima, sunt săraci, știți. O fac mai mult să nu mă plictisesc acasă”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

24 octombrie 2014 08:16
Citește mai mult despre: furat soiuz

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult