TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un român căţărat pe un morman de zăpadă din staţia lui 131 spune că din vârf se vede marea

3 februarie 2014 12:17
Un român căţărat pe un morman de zăpadă din staţia lui 131 spune că din vârf se vede marea

Un temerar explorator român care a pornit într-o expediţie până în vârful unui morman de zăpadă dintr-o staţie de autobuz, s-a întors acasă de câteva zile cu poveşti uimitoare şi fotografii incredibile. „În zilele în care e senin, din vârf, chiar şi cu curbura pământului, se vede marea neagră”, a povestit temerarul român Decebal Popescu.

Acesta a pornit în expediţia sa la începtul săptămânii trecute, când s-a suit doar până la 500 de metri, să nu fie stropit de maşini. Apoi, ca să vadă peste ceilalţi călători din staţie care erau înghesuiţi acolo când vine 131, a mai urcat vreo două zile. Vineri seara a ajuns la tabăra de bază şi a înoptat în corul urletelor de lupi sălbatici.

„Am avut noroc de vreme bună şi astfel, sâmbătă, am reuşit să ajung la vârf. Am pus un steag românesc acolo, am făcut câteva poze. Aş fi vrut să dau check-in dar, din păcate, eram în mijlocul Bucureştiului şi nu aveam decât o liniuţă”, a povestit Popescu. După această aventură acesta promite că va încerca, în februarie, să facă circuitul 7 vârfuri, ce cuprinde ce mai mari mormane de zăpadă din sectoarele 2 şi 3.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi