Un român fără dinți și-a tăiat stomacul ca să bage șaorma direct acolo

Săracii României continuă să facă tot felul de artificii pentru a putea să se bucure de aceleași facilități pe care le au oamenii cu bani. Un bărbat fără dinți din comuna Schilozi, județul Vrancea, și-a tăiat stomacul pentru a-și putea băga o șaorma direct acolo.

Evident, operațiunea a fost încununată de succes doar pe jumătate, întrucât omul a murit la scurt timp după efectuarea operației. Pe de altă parte, martori oculari spun că a murit sătul și cu ceea ce ar putea fi numit un zâmbet pe buze.

Autoritățile avertizează că absolut orice operații medicale sunt interzise la domiciliu, toate astfel de activități fiind obligatorii într-o instituție oficială de medicină. Este vorba de un cadru de gândire construit încă din vremea comunismului, în care statul trebuie să aibă autoritate completă asupra corpului individului ca să se simtă puternic și util.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

18 mai 2023 16:39
Citește mai mult despre: operatie saorma

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult