Un român neatent a rămas ultimul pe litoral și s-a trezit cu 174 de note de plată

Țeapă de zile mari în Mamaia. Pentru că n-a observat că el e efectiv ultimul client de pe litoral, un biet turist român s-a trezit cu 174 de note de plată, lăsate de alții. Săracul om are de dat numai bacșiș vreo 30.000 de lei și deja a organizat o chetă, pentru că i-au luat cheia de la mașină până plătește.

Omul e siderat că nu și-a dat seama că toți ceilalți turiști se tirează: ”Am văzut că se tot strecurau, părea că se duc la baie, dar de fapt ieșeau pe un geam și duși au fost. Când i-a întrebat chelnerul cum să procedeze cu nota, m-au arătat pe mine”, spune Marian Coltea, victima nesimțirii românești.

Printre notele de plată este și una de la o nuntă organizată în local, o zi de naștere a unui senator, dar și câteva mii de beri consumate de un misterios Nea Costel, de care turistul nici n-a auzit. Pentru că n-are bani suficienți, este posibil ca Marian să-și achite datoria spălând vase în restaurant, dar i-ar lua 38 de ani, la ce prețuri sunt în restaurantul respectiv.

Întors la hotel, în care rămăsese de asemenea, singur, Marian s-a trezit cu un sac de facturi de cazare neachitate, lăsate în special de bugetari care s-au fofilat din camere și au rupt ușa discret, ca într-o vineri scurtă la Taxe Locale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 septembrie 2020 10:57
Citește mai mult despre: mamaia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult