Nu e criză de mână de lucru doar în rândul tinerilor! Decebal Popescu, un român în vârstă de 34 de ani care lucrează în construcţii în Spania, a fost nevoit să-şi lase copilul acasă cu un bunic vietnamez, deoarece bunicul natural al micuţului e mai mereu beat puşcă la cârciuma din vecini.

kimchan.jpg
“Sunt plecat la muncă 8 luni pe an, cu cine să-l las pe Vlăduţ dacă nu cu bunicul?”, spune Decebal. “Din păcate, cu taică-miu nu prea se poate discuta, că e un drojdier, aşa că am apelat la o agenţie care mi l-a adus pe tataia Nguyen din Vietnam. E foarte curat, mulţumit să lucreze ca bunic pe o pensie modestă, îi spune poveşti minunate din folclorul asiatic iar atunci când iese cu Vlăduţ în parc, îi bate la şah pe toţi ceilalţi pensionari.”

Din păcate, puţini copii au norocul micului Vlăduţ, deoarece statul eliberează anual un număr foarte limitat de permise de bunic pentru bătrânii din afara UE, inclusiv din cauza îngrijorărilor că aceştia ar începe să circule cu autobuzul, ocupând locurile rezervate pensionarilor români.

beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de Vasile | Friday, 17.08.2018 16:05 Social

National Cinematografic