Un român se laudă că poate conduce maşina cu permis categoria A: “Am pierdut 2 roţi într-o groapă!”

Noroc chior pe capul unui șofer! Dumnezeu și Primăria Capitalei i-au trimis în cale o groapă atât de mare că două roți de pe partea dreaptă i-au zburat. Din fericire, acesta nu a fost amendat, pentru că posedă și permis categoria A.

”După ce am intrat cu mașina în groapă, a oprit imediat un taximetrist lângă mine. Am crezut că vrea să mă ajute, dar cât eram eu atent în altă parte mi-a furat telefonul și portofelul din mașină”, spune Marian. După taximetrist, au venit niște parcagii, care i-au făcut semn spre altă groapă, pe care a evitat-o însă în ultimul moment.

”Am sunat la poliție, au venit, m-au bătut, mi-au cerut actele, dar pentru că am și Categoria A nu mi-au dat amendă. M-au amendat în schimb că am parcat ilegal în groapă, deși eu mi-am continuat drumul”, explică Marian Coltea, șoferul norocos.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
1 octombrie 2016 10:30
Citește mai mult despre: groapa masina permis politie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult