Un român și-a hrănit un an pekinezul cu mămăligă și acum e ciobănesc mioritic

Vești bune din industria chinologică. Acum poți avea un ciobănesc mioritic în maximum un an de zile chiar dacă nu știi un cioban de unde să iei unul de rasă. A dovedit-o un român care și-a hrănit pekinezul un an de zile aproape exclusiv cu mămăligă și a obținut o ciobănesc de toată frumusețea.

„M-am gândit de multe ori, care este diferența între un ciobănesc și un pekinez, în afară de dimensiune? Amândoi sunt câini fideli și foarte agresivi dacă e cazul. Fără îndoială, răspunsul stă în nutriție. Așa că i-am dat în fiecare zi mămăligă în loc de Chappi și, când era cuminte, și căcăreze de oaie. A crescut cât un tanc”, spune Marcel Constantin, proprietarul câinelui.

Nutriționiștii confirmă că mămăliga, în special cea românească, făcută după rețeta care respectă legea românească a purității mămăligii de la 1516, să conțină doar mălai, apă și sare, conține hormoni de creștere. Asta explică de ce ciobanii sunt, medie, mai bine dezvoltați fizic decât românii simpli, de la oraș, care sunt hrăniți cu șaormă și pizza.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 iunie 2024 13:05
Citește mai mult despre: ciobanesc mamaliga pekinez

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult