Un şofer ardelean semnalizează din 2012 stânga pe Şincai, dar nu-l lasă nimeni să se bage

Are 35 de ani, îl cheamă Lorin, e din Oradea și din 2012 locuiește în mașina sa, în intersecția de la Șincai cu Tineretului, unde încearcă să facă stânga, dar nu-l lasă nimeni. Acesta a încercat prin 2013 să se bage mai cu tupeu, dar a intrat un tramvai în el și i-a rupt capacele. Lorin s-a speriat și s-a băgat înapoi.

Lorin și mașina lui sunt de atât de mult timp în intersecție că apar în Google Street View și au început chiar să fie vizitați de turiști străini, fiind numiți neoficial ”monumentul ezitării”. Lorin a oprit motorul după câteva ore de când a intrat în intersecție și mai încearcă uneori noaptea să se bage pe stânga, dar e între semafoare și îi e frică să nu intre pe roșu și n-are curaj.

Mulți bucureșteni s-au oferit să-l ajute, să se bage ei la volan și să-l scoată în centură, dar Lorin se teme de ”șmecherii de la București”, care ar putea să-i fure mașina: ”Nu-i nicio grabă, când s-o mai elibera mă bag și eu. Am lăsat semnalul pus și mă duc să mânc oarece și-om mai vide”, a spus Lorin, impasibil.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
26 octombrie 2018 17:03
Citește mai mult despre: ardelean Șincai sofer trafic

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult