Un tânăr din Iaşi a fost chiuretat deşi nu era însărcinat

Caz uluitor de malpraxis la Iaşi! Un medic de la Maternitatea „Sfânta Parascheva” a chiuretat un tânăr care nici măcar nu era însărcinat. Colegiul medicilor a demarat o anchetă pentru a înţelege cum a fost posibil incidentul.
Tanârul venise la un control de rutină la maternitatea ieşeană, iar medicul l-a diagnosticat cu sarcină în luna a doua, avort în evoluţie şi hemoragie. “Un diagnostic perfect justificat de simptome”, spune directorul maternităţii, “doar că bărbatul se pare că de fapt nu era gravid, era o sarcină falsă, cum spunem noi. În opinia mea, medicul a procedat corect când a pus pe primul plan binele tatălui.”
Tânărul ieşean care a fost chiuretat are însă o altă variantă. „Era foarte convingător”, spune el. „Mi-a zis «Îl simţi cum mişcă?» La început am zis că eu nu cred aşa ceva, fiindcă mă protejez. «Nu se poate, dom’ doctor», am spus. După aceea am discutat cu prietena mea, ea a recunoscut că e posibil. Făcusem coitus interruptus, dar mi-a zis că nu e sigură că s-a putut ţine până la sfârşit. Ne-am despărţit din cauza asta. După aceea, când am fost la următorul control am spus «Dom’ doctor, sincer, nu mă simt capabil să fiu tată singur la vârsta asta, daţi-l afară»”.
„Ancheta mi se pare neîntemeiată”, spune însă directorul spitalului. “Medicina nu e o ştiinţă exactă, se mai întâmplă să comiţi o greşeală, să chiuretezi un bărbat care de fapt nu e însărcinat.”
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.