Un tânăr intrat în armată la vederea mitralierei: „Wow, ce selfie stick mișto!”

Au început să plece în armată traperii și trotiniștii din generația Z. Tot mai mulți tineri care se înrolează văd Armata complet diferit de generațiile anterioare. Cei mai mulți solicită să facă armata la drone, sau la Tik Tok, cum au văzut ei la războiul din Ucraina.

”Prima reacție a Dariei, recrut la UM 2956 a fost să-și facă un selfie cu telefonul fixat în locașul baionetei de pe AK47, apoi să-și posteze poza pe Instagram, după care și-a dat location pe Whatsapp unui curier care i-a adus gogoși la poarta unității, pentru că Daria, am uitat să vă spun, este alergică la gluten și nu poate mânca ce se dă la popotă”, spune generalul Decebal Popescu, comandantul Unității Speciale de Trapperi ”Capibarele Negre”.

Alți recruți din noua generație sunt nemulțumiți de facilitățile din cazarmă: „Nu există o zonă de chill, iar atitudinea ofițerilor este abuzivă. Cum adică să-mi ordoni să spăl buda? Dar tocmai mi-am făcut french la unghii, ej nebun?!”, se plânge Rux, recrut din Capibarele Negre.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
26 august 2022 13:02
Citește mai mult despre: armată selfie stick trap

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult