Un taximetrist are atât de multe cruciulițe în mașină că a primit dreptul să oficieze botezuri și cununii

Un taximetrist bucureștean este începând de astăzi și preot part time, după ce a primit binecuvântarea Patriarhiei de a oficia nunți și botezuri în incinta automobilului pe care îl conduce. Mai marii prelați ai Bisericii Ortodoxe au fost de-a dreptul impresionați de numărul colosal de iconițe și cruciulițe cu care bărbatul și-a împodobit mașina.

“Cruciulițe și iconițe în taxiuri am mai văzut, însă când ne-a arătat și moaștele din torpedo, atunci am fost cu adevărat impresionați“, spune Patriarhul Daniel. “Ne-am hotărât să-i acordăm titlul onorific de preot și să-i dăm dezlegare pentru a oficia botezuri și cununii în mașină”, a mai declarat înalta față bisericească.

Bărbatul este extrem de încântat, deși nu va face niciun ban din noul job. “Sunt pregătit: mi-am montat o cristelniță între scaune, am pe bord suport de Evanghelie, ce mai, preot în toată regula. Nici nu mai contează că toate câștigurile din botezurile și cununiile pe care le voi oficia vor merge integral în conturile Bisericii, e o mândrie pentru mine să slujesc în acest fel, mai ales că nu prea am timp să dau pe la biserică”, spune taximetristul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
16 iulie 2017 07:49
Citește mai mult despre: botez cruci cununie icoane taximetrist

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult