Unui român i s-a închis contul de Facebook pentru că n-a scris nimic despre suspendare!

Caz dramatic în online-ul românesc! Un tânăr din Maramureş a rămas fără contul de Facebook după ce s-a descoperit că în ultimele zile nu a postat absolut nimic despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Mark Zuckerberg însuşi a atacat pe contul său comportamentul tânărului, calificându-l drept “mizerabil şi în completă contradicţie cu valorile Facebook, care cer ca utilizatorii să comenteze în orice problemă, oricât de incompetenţi ar fi în domeniul respectiv”.

Concetăţeanul nostru rămas fără Facebook recunoaşte că are şi el mare o parte din vină. “În primul rând, atunci când mi-am făcut contul nu am citit cu atenţie termenii şi condiţiile, am tot amânat pe altă zi când o să am mai mult timp, şi din cauza asta nu am ştiut că la articolul 457 alineat 22 scrie clar: în cazul suspendării preşedintelui României toţi utilizatorii cu cetăţenie română, indiferent de ţara de rezidenţă, sunt obligaţi să posteze săptămânal minim o opinie pe acest subiect. Sunt excluşi de la a comenta despre suspendare doar utilizatorii care au cunoştinţe solide de Drept sau Politologie şi pot avea un punct de vedere cât de cât relevant – dar din păcate nu mă număr printre ei”, spune mâhnit tânărul.

În replică, Zuckerberg a explicat că necunoaşterea regulilor Facebook nu poate constitui o scuză şi că în ziua de azi, când şi copiii de 10 ani postează despre suspendare, e un act inresponsabil să te ţii deoparte şi să-ţi păstrezi opiniile prosteşti pentru tine.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 iulie 2012 14:39

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult