Serialul ”Game of Thrones” va intra într-o nouă eră începând cu următorul sezon. R.R. Martin, autorul seriei Game of Thrones, a ajuns la concluzia că acțiunea de până acum a fost mult prea cuminte, lucru care se va schimba radical începând cu anul viitor. Autorul promite un sezon ”cu adevărat violent, nu dulcegăriile de până acum.”

rr martin vaslui.jpg ”Practic, am trăit într-un glob de cristal”, povestește R.R. Martin. ”Eram convins că în «Game of Thrones» există suficientă violență și destule cazuri de incest. Asta însă doar până ce am nimerit întâmplător pe o emisiune din România, «Știrile de la ora 5», în care s-au difuzat mai multe reportaje cu județul Vaslui. Atunci am realizat că, prin comparație, «Game of Thrones» este mai aproape de Benny Hill decât de violență sau incest.”

Așa că de 2 luni R.R. Martin se află în județul Vaslui, unde notează toate evenimentele cotidiene dintr-un sat. ”Vasluiul m-a transformat, iar acest lucru se va vedea în următorul sezon”, a promis R.R. Martin. ”Vor apărea personaje noi, inspirate de localnicii de aici, fiind posibil chiar ca locul tronului să fie luat de un elixir miraculos care te face invincibil, țuica de pufoaică.”

Scris de Calin | Tuesday, 26.08.2014 17:39 Social

National Cinematografic