Urs găsit mort de foame lângă tomberonul unui restaurant vegan, unde aştepta să vină ceva comestibil

Marea problemă a stilurilor de viață alternative este că nu evaluează niciodată impactul concret pe care îl au asupra mediului. Este și cazul unui restaurant vegan din Brașov care a cauzat, indirect, moartea unui urs carpatin în floarea vârstei.

Când se apropie iarna ursul carpatin se îndreaptă spre locurile de mâncat specifice, tomberoanele, de unde își ia mâncare ca să poată să adune grăsimea ce-i va ține de foame în lungile luni de hibernare. Ghinionul ursului a fost că a ales să se hrănească din tomberonul unui restaurant vegan și a decedat la o lună după ce se aciuiase acolo.

„Ursul are o dietă omnivoră, adică se hrănește cam cu aceleași lucruri cu care se hrănește și un om. Restaurantul părea un loc în care oamenii mănâncă, arăta exact ca unul real. Din păcate nu a fost vorba de așa ceva iar, după ce a mâncat câteva tone de resturi de kale și quinoa, ursul a murit de foame. La momentul morții avea 40 de kilograme și aproape că nu mai avea blană”, a spus un martor al evenimentului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

1 octombrie 2017 10:18
Citește mai mult despre: urs vegan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult