Ursul Rambo e nimic! La Mizil a venit ursul T-800 din viitor şi o caută pe Sarah Connor

Credeai că autorităţile din Ploieşti au avut de furcă cu ursul Rambo? Iată că se poate şi mai rău! Locuitorii din Mizil se plâng că ursul T-800 – cunoscut şi ca ursul Terminator – a venit din viitor în urmă cu câteva zile şi a dat oraşul peste cap. Înarmată până în dinţi, jivina blănoasă cu ochelari de soare a răsturnat sute de tomberoane şi a spart zeci de magazii, mormăind că nu se va opri până nu o găseşte pe Sarah Connor.

“Nu ştiu cine-i Sarah Connor dar dacă o găsim, eu zic să i-o dăm ursului, să scăpăm naibii de el, că cinşpe borcane de dulceaţă mi-a distrus”, îşi dă cu părerea Gigi, 44 de ani, budist.

“Nu negociem cu teroriştii. Dacă Sarah Connor e, într-adevăr, o fiică a Mizilului, e datoria noastră să o apărăm în faţa acestui urs, oricât de fioros şi futurist ar fi el”, a declarat primarul oraşului, Silviu Negraru, solicitând intervenţia jandarmilor sau chiar a unui tanc, dacă are cineva un tanc în judeţ.

“Problema e că, dacă a ieşit din pădure ursul T-800, înseamnă că nu e departe nici ursul T-1000, şi ăla-i mult mai periculos, intră în cămară direct prin uşă, nu-l mai scoţi nicicum”, a avertizat un om de ştiinţă mizilean.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
22 august 2023 16:00
Citește mai mult despre: rambo Terminator urs

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult