Vameșii de la Calafat se întorc la muncă și vor primi retroactiv șpăgile neîncasate

Decizie finală a Justiției. Cei 23 de vameși șpăgari de la Vama Calafat se întorc azi la serviciu și vor primi retroactiv șpăgile neîncasate din momentul arestării. Un calcul simplu arată că la 5 euro de mașină vameșilor li se cuvin peste 40.000 de euro de căciulă pentru scurta perioadă în care au fost încarcerați.

Deși sunt anchetați pentru luare de mită și abuz în serviciu, judecătorii au reținut că vameșii au totuși dreptul la muncă, așa că au decis să-i lase să se întoarcă în gheretele de la vamă. ”Așa cum noi judecătorii avem dreptul să venim la instanță chiar și atunci când suntem prinși în flagrant că am luat mită, dar mulțumită colegilor noștri procurori acțiunea se prescrie și suntem oficial nevinovați, tot așa vameșii au dreptul de a munci, indiferent ce presupune asta”, a motivat judecătorul Robert Acrișor decizia de azi.

Pe lângă șpăgile care li se cuveneau, vameșii vor primi și despăgubiri morale, întrucât faptul că au fost arestați pentru că luau mită îi pune într-o lumină proastă. ”Șoferii se vor teme de flagrant și vor ezita atunci când le cerem șpaga. Asta ne va aduce prejudicii în viitor. Oamenilor le va fi efectiv frică să ne dea șpagă, acesta e marele pericol!”, spune unul din vameșii de la Calafat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
4 decembrie 2023 13:21
Citește mai mult despre: judecător justiție mită vameși

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult