Văzând că turnătorii au pensii mai mari, un român şi-a fabricat singur un dosar de informator

Invidios! Un român a constatat că el a fost un prost pe vremea lui Ceauşescu, pentru că nici nu s-a înscris în Partidul Comunist şi nici n-a fost turnător la Securitate şi acum a văzut că el are cea mai mică pensie din cartier, mult mai mică decât a celorlalţi pensionari, care erau fie comunişti, fie turnători. Aşa că a decis să facă ceva în această privinţă.

“M-am dus pe la CNSAS, chipurile ca să cer nişte date pentru o lucrare. Acolo m-am uitat pe dosare, am văzut cum arată şi mi-am făcut şi eu un fals dosar de turnător. La următoarea vizită l-am strecurat printre celelalte dosare din arhivă şi uite aşa am reuşit să devin informator cu acte”, povesteşte Mişu Haralamb, în vârstă de 75 de ani.

În dosarul fals, sursa “Haralamb” a inventat o întreagă reţea de informatori şi turnători: “Toţi ceilalţi din bloc turnau, aşa că n-a mirat pe nimeni când am susţinut că am turnat şi eu. Am scris chestii normale. Ca ofiţer de legătură am trecut la întâmplare un deputat PSD mai în vârstă, că toţi sunt securişti. Acum mi-am depus o cerere la Casa de Pensii, să-mi suplimenteze, că am acte că am turnat, ca toţi ceilalţi. Mi-au spus că de luna viitoare am pensie dublă”, explică Mişu, pensionarul isteţ.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
6 octombrie 2016 13:31
Citește mai mult despre: dosar pensie turnator

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult