Vești bune! Armata va fi obligatorie pentru toți românii nevaccinați

Noua lege votată astăzi în parlament permite celor care nu se vaccinează să trăiască în continuare la fel de bine și de vioi introducând armata obligatorie pentru aceștia. Serviciul militar va fi de un an de zile pentru toate persoanele de până în 65 de ani, că asta e vârsta de pensionare la bărbați.

Cei care se vaccinează totuși după ce au fost repartizați la unitatea militară vor fi trecuți la termen redus (TR) și vor face doar șase luni de armată. Vestea și mai bună e că serviciul militar va conta la vechimea în muncă când se depune dosarul de pensionare.

În conformitate cu normele europene, care prevăd o societate mai incluzivă, și femeile vor putea face armata obligatorie dacă nu se vaccinează. Pentru a nu exista discriminări, ele vor putea să facă, cot la cot cu bărbații, aceleași exerciții militare pentru care armata română a devenit celebră, respectiv spălatul veceului cu periuța de dinți, flotări până la leșin că așa are chef caporalul precum și muncă la câmp, când e vremea recoltei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

22 aprilie 2021 15:02
Citește mai mult despre: armata obligatorie vaccinare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult