Veşti bune: canicula e pe sfârşite! Sataniştii care au participat la Untold închid azi porţile iadului

Căldura care a pârjolit România în ultimele zile e pe punctul de a se sfârşi! Festivalul Untold, care a adunat, potrivit presei locale, 90.000 de satanişti, s-a încheiat ieri dimineaţă cu sacrificarea unui ţap negru la poalele statuii lui Avram Iancu.

În acest moment, tinerii închinători la Belzebut se pregătesc să închidă porţile iadului, ceea ce va duce automat la o scădere a temperaturii cu până la 10 grade Celsius în întreaga ţară, asigură specialiştii INMH.

“Când ai un festival de muzică electronică şi satanism, fireşte că deschizi şi un portal spre lumea de dincolo, ca să intre mai uşor turiştii şi duhurile necurate. Din păcate, unul dintre efectele acestei apropieri de Infern e canicula, însă nu poţi face artă fără sacrificii. Dacă aveaţi autostrăzi, poate nu era nevoie să deschidem acest rift”, a declarat Baal Popescu, organizator, Untold, apăsând clanţa din fontă masivă, gravată cu pentagrame şi capete de mort.

“Mulţumim din inimă clujenilor care au suportat căldura cu stoicism, şi până data viitoare, să vă ia dracu!”, a adăugat unul dintre paznicii încornoraţi ai Gheenei, luând cu el sufletele câtorva localnici mai păcătoşi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
8 august 2017 14:50
Citește mai mult despre: canicula satanism Untold

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult