Vești bune! Reparatul Daciei în fața blocului se consideră sport individual

Renasc vechile pasiuni ale românilor! Mii de pensionari au fost văzuți bocănind la rablele lor Dacia, care ocupă aiurea locuri de parcare pe lângă blocuri, sub pretextul că fac sport individual. Asta deși în jurul lor se strâng alți curioși, care dau sfaturi de la distanță, să nu se contamineze.

Pensionarii spun că sunt atenți și că nu ating tubulara de 13 decât cu mănuși chirurgicale. Mască nu au nevoie, pentru că mustățile lor filtrează orice virus și se dezinfectează cu benzină.

Unii pensionari, interpelați de polițiști ce fac, au refuzat să se legitimeze, cerând în schimb ca polițiștii să le sufle în jigler sau să le dea cheia franceză.

Pensionarii susțin că aceasta e singura lor formă de sport, din moment ce sporturile colective au fost interzise, deci nu mai pot juca șah cu tovarășii lor, iar parcurile au fost închise, deci accesul la aparatele de gimnastică a fost restrâns. Ce e mai grav e că maratoanele se amână, deci pensionarii nu mai pot alerga, și le rămâne doar să facă grămezi ordonate în piața Moghioroș și la Obor, unde se bat în stil kickboxing la raionul de pește, activitatea lor preferată.

Scris de TNR
29 martie 2020 13:03

Alte articole

Vezi mai mult