Vuvuzelele, în pericol! Piraţii somalezi au capturat vaporul pe care chinezii fabricau vuvuzele

China pare să fie marea câştigătoare a acestui campionat mondial, pentru că a scos o gramadă de bani din vuvuzele. Deşi acestea sunt instrumente tradiţionale sud-africane, pentru ediţia din acest an a campionatului mondial s-au pus în vânzare exclusiv vuvuzele „made in China”. Veniturile chinezilor sunt însă acum în pericol, după ce piraţii somalezi au capturat vaporul pe care chinezii construiau vuvuzelele.

Din informaţiile disponibile până acum, se pare că piraţii somalezi n-au atacat vaporul chinezilor din motivele lor obişnuite, acela de a pretinde recompensă, ci pur şi simplu pentru că îi enerva sunetul scos de chinezii de pe vapor în timp ce testau vuvuzelele. Somalezii au considerat că vuvuzelele sperie vapoarele care ar putea trece prin zonă, acesta fiind dealtfel motivul pentru care piraţii somalezi au înregistrat un regres în privinţa navelor capturate.

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
28 iunie 2010 09:59
Citește mai mult despre: captura pirat pirati somalezi vuvuzele

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult