Zboruri anulate la Craiova din cauza condițiilor meteo: plouă cu săbii pe pistă
Vremea nefavorabilă creează probleme majore pe aeroportul din Craiova, mai multe zboruri fiind deja anulate, iar multe altele fiind sub semnul întrebării. De două zile, pe aeroport plouă cu săbii ninja, după ce mai multe clanuri locale s-au întâlnit în zonă pentru o amplă operațiune financiară ce implică, potrivit surselor, o reglare de conturi.
„E ceva obișnuit în Craiova să mai vină câte o ploaie de săbii. Fenomenul apare mai ales toamna târziu sau înainte de sărbători, când tensiunile cresc și oamenii simt nevoia să-și exprime sentimentele cu obiecte ascuțite”, a explicat un meteorolog local, care a ținut să precizeze că săbiile nu sunt periculoase dacă nu te afli exact sub ele.
De ploaia cu săbii nu ar fi străină nici Olguța Vasilescu, primarul orașului, care nu și-ar dori ca turiștii să mai plece din Craiova. Astfel, ea ar putea continua să se laude cu numărul mare de vizitatori ai târgului de Crăciun. „Nu e vorba de sabotaj, e doar o coincidență fericită”, insistă Olguța.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să iasă din casă doar echipați corespunzător: cu umbrelă, cască și, eventual, cu un scut medieval.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.