Zeci de perverși, arestați după ce și-au deschis cabinete false de ginecologie

Perverșii, cu vârste cuprinse între 16 și 59 de ani, pretindeau că sunt medici ginecologi și că pot oferi consultații de specialitate. Modalitatea lor de a acționa era ingenioasă. Falșii doctori acceptau numai cliente de maxim 35 de ani și 60 de kilograme, pe care le rugau să se dezbrace vorbindu-le cu termeni luați la întâmplare dintr-un dicționar medical. Dacă le scăpa vreo glumă de autobază, ei explicau că vor să destindă atmostfera, astfel încât femeia să nu se simtă stingheră din cauză că e complet goală, iar un străin acneic o pipăie salivându-i pe sâni.

La început, impostorii roșeau văzându-și pacientele dezbracate, dar cu timpul au lăsat rușinea deoparte. Iată cum descrie o pacientă comportamentul extrem de îndrăzneț al unui așa zis ginecolog:

“Domnul de la cabinetul fals de pe Batiștei a ajuns să mă dezbrace cu mâna lui. Spunea că e pentru binele meu și că altfel mi-aș pune sănătatea în pericol. L-am ascultat, ce era să fac? Părea că știe despre ce vorbește. La final, când mi-a dat rețeta, am văzut că are și scris de medic, ceea ce m-a convins că e un bun profesionist. Pentru mine, scrisul de medic înseamnă mai mult decât o diplomă universitară. Este, cum să vă spun, garanția profesionalismului.”

Persoanele arestate le-au explicat procurorilor că gestul lor a fost unul omenesc. “Nu am omorât pe nimeni. Am făcut și noi niște femei să se simtă bine. Le ziceam că au ovarele sănătoase și imediat erau în al nouălea cer.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 octombrie 2011 05:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult