Zero respect pentru Sfinţii Martiri Brâncoveni. Nici anul ăsta nu s-a dat zi liberă!

Într-un exemplu rar de acord unanim, Biserica, societatea civilă, sindicatele, mediul de afaceri şi în general toată lumea din toată ţara a semnat o scrisoare deschisă în care acuză statul român de lipsă de respect faţă de Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Potrivit absolut tuturor, e „strigător la cer” că ziua de 16 August, când sunt prăznuiţi Constantin Brâncoveanu, fiii săi şi sfetnicul Ianache, nu e zi liberă, deşi aceştia au fost ridicaţi la rangul de sfinţi pentru sacrificiul pe care l-au făcut în urmă cu sute de ani.

„Constantin Brâncoveanu şi familia sa n-au murit pentru ca noi să mergem la serviciu pe caniculă ca ultimii luzări. Au murit ca să avem două zi libere, una după alta, 15 şi 16 august, iar faptul că fix acum e cea mai caldă apă la mare nu e o coincidenţă”, a declarat Eustaţiu Vicenţie, teolog şi filosof.

„Corect ar fi să fie libere măcar zilele cu sfinţi români, dacă nu toate cele 365 de zile cu sfinţi”, şi-au dat cu părerea Patriarhul Daniel, Tudor Chirilă, băiatul care învârte mici la Obor şi alţi douăzeci de milioane de cetăţeni.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 august 2021 12:56
Citește mai mult despre: sfinti zile libere

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult