Ziua Poliției Române! Agenții au oprit șoferii în trafic și le-au dat de băut

Pentru prima dată în istorie agenții de circulație s-au comportat normal de Ziua Poliției Române. Dacă în alți ani au făcut tot felul de evenimente plictisitoare sau defilări anoste dedicate acestei zile, anul acesta au făcut, în sfârșit, ceea ce face orice om normal de ziua lui: au dat de băut.

Încă de la primele ore ale dimineții, polițiștii s-au înarmat cu lăzi de băutură și au ieșit pe traseu. Au oprit toți șoferii și, sub amenințarea că altfel îi amendează, le-au dat să bea la volan. Cei care au refuzat, puțini oricum, au primit nu doar amendă, ci și băutură la pachet, ca să bea după ce ajung acasă.

Surpriza polițiștilor a fost bine primită de șoferi, mai ales că unii se apucaseră deja de băut, deci a căzut la fix băutura primită de la sărbătoriții zilei. Cât despre banii de băutură, polițiștii spun că au folosit doar sume obținute în ultimul an din șpăgi luate de la șoferi, deci banii Ministerului de Interne nu au fost deloc implicați în cinstea făcută azi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 martie 2022 16:31
Citește mai mult despre: bautura politisti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult