10 alte situaţii în care sistemul Ro-Alert a fost complet inutil

N-a zis nimic când Iohannis a numit-o pe Dăncilă premier;

Nu te avertizează nici măcar când chelnerul anunţă ultima comandă, iar tu eşti afară, la ţigară;

Nu-ţi spune să îţi ţii respiraţia când în tramvaiul în care urci e plin de nespălaţi;

Ai ditamai restanţa la întreţinere, administratorul te aşteaptă chiar după colţ şi Ro-Alert nu zice nimic;

Mii de români se plâng că Ro-Alert nu i-a trezit la 4 dimineaţa, când s-a dat Game of Thrones;

Cel mai tare înjură Ro-Alertul ăia care şi-au pus berile la congelator acum 4 ore;

În unele locuri, Ro-Alert funcţionează cu întârziere. Mai multe sate din Moldova tocmai au fost avertizate că vin tătarii;

Claxonăm toată ziua ca tâmpiţii fiindcă Ro-Alert nu-l atenţionează pe boul din faţă că s-a făcut verde;

Singura atenţionare pe care Ro-Alert o dă cu sfinţenie e “pişă-te, că pleacă trenul”;

Mulţi români se abonează la serviciul vecin, Bulg-Alert: “Nu înţelegi nimic, dar măcar intri în panică!”;

ISU explică: De-aia i-am spus Ro-Alert. Dacă chiar funcţiona, se chema pur şi simplu Alert!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 mai 2019 13:25
Citește mai mult despre: ISU

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult