10 lucruri despre relaţia strânsă între IQOS şi ciorapi

Fumătorii spun că IQOS nu va înlocui niciodată ciorapii uzi adevăraţi;

După ce te-ai lăsat de ţigări cu IQOS, poţi să te laşi şi de IQOS sugând un ciorap ud;

Există și țigara electronică filosofică, care miroase a Cioran ud;

Unor oameni le put picioarele, dovadă clară că se poate fuma IQOS şi cu picioarele;

Chiar şi nefumătorii pufăie din când în când din IQOS, ca să alunge ţânţarii, muştele şi oamenii;

Poţi să-l foloseşti şi ca să alungi gândacii puturoşi. Nu le place concurenţa;

În funcţie de cantitatea de nicotină dorită, IQOS se găseşte în variantele ciorap purtat o zi, ciorap purtat o săptămână şi ciorap purtat o lună;

Principalii concurenţi ai IQOS sunt Glo şi Ciserom Sebeş;

Vă amintiţi scena din Familia Bundy când se descalţă Al în avion şi declanşează măştile de oxigen? Producătorii IQOS nu doar că şi-o amintesc, spun că i-a inspirat;

Acest articol va stârni furia celor care susţin că IQOS e un produs excelent, care miroase doar a apă în care a fiert porumbul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
20 octombrie 2019 13:28
Citește mai mult despre: ciorapi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult