TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre omul-păianjen Alain Robert

Scris de TNR
@
14 octombrie 2011 15:26
10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre omul-păianjen Alain Robert

Francezul Alain Robert, cunoscut şi ca „Spiderman de Franţa” sau „omul-păianjen”, a escaladat cu succes hotelul Intercontinental din Bucureşti. Iată o listă de 10 lucruri pe care cu siguranţă nu le ştiaţi despre el:

  • Nevasta omului-păianjen a spus că de fiecare dată când soţul ei se suie pe o clădire, ea se teme să nu ajungă văduvă neagră.
  • Vecinii spun că Spiderman e un tip foarte liniştit, care stă toată ziua în colţul lui
  • Cu toate succesele sale, omul-păianjen se plânge că de multe ori şi-a luat plasă
  • La el în casă nu bâzâie musca
  • După ce a urcat pe Intercontinental hotelul părea părăsit, prăfuit şi acoperit de pânze
  • Gheorghe Flutur şi Mona Muscă s-au temut să asiste la ascensiune, din motive personale
  • Alain Robert a declarat că înainte de fiecare ascensiune se teme că o să ajungă păianjen cu cruce
  • La ascensiune l-a ajutat şi Omul Invizibil, care a spus că nu înţelege de ce presa nu scrie niciodată şi despre el
  • Cei de la Intercontinental s-au bucurat mult când au văzut omul-păianjen, fiindcă e semn că or să aibă musafiri
  • Sus pe Intercontinental îl aştepta femeia de serviciu cu o cârpă, gata să-l strivească

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Codrin Ştefănescu, imaginea completă