car_alegoric_rasturnat_caracalCel mai recent carnaval din staţiunea Mamaia a fost umbrit de un eveniment tragic! Mai mulţi turişti au fost răniţi în urma răsturnării unui car alegoric, provocată, cel mai probabil, de câţiva caracaleni. Aceştia ar fi ignorat avertismentele organizatorilor şi s-ar fi urcat în car, moment în care întreaga instalaţie a început să se dea de-a dura din motive lesne de înţeles.

“Ne cerem scuze faţă de turiştii striviţi de carul alegoric răsturnat”, a declarat primarul Radu Mazăre, “dar îi asigurăm că incidentul a fost unul izolat, mai ales că toate carele noastre sunt prevăzute cu inscripţia ‘Interzis caracalenilor - pericol de răsturnare’. Probabil că turiştii vinovaţi de incident s-au dat drept craioveni sau slătineni, măsluindu-şi inclusiv buletinele de identitate, pentru că altfel nu ar fi avut voie să se apropie de niciun car din staţiunea noastră.”

Unul dintre turiştii caracaleni, Tomel Băeţică, susţine însă o altă variantă. “N-am văzut desenat nicăieri că nu avem voie să ne urcăm în car, şi nici nu ne-a spus nimeni că-i periculos. Fireşte că am fost atraşi de el, doar era colorat şi se mişca. Ce era să facem, să stăm deoparte, să ratăm toată distracţia? Ne credeţi proşti?”, a exclamat acesta.
Scris de Vasile | Tuesday, 20.08.2013 13:23 Monden

National Cinematografic