aphone_steve_jobesSteve Jobes, şeful de la Macintosh – singura concurenţă care a mai rămas la merele turceşti - vrea să se abată o dată de la drumul pe care a mers o viaţă întreagă. „Vreau să trăiesc şi eu puţin la limită”, a spus acesta, sătul de atâtea inovaţii şi soluţii ingenioase, îmbrăcate în ambalaje tot mai elegante.



„De azi însă lucrurile s-au schimbat, Steve Jobes, o adevărată eminenţă cenuşie, vrea să vândă lucruri celor care văd totul în alb şi negru, adică proştilor”, se arată într-un comunicat al firmei americane.

aphone_fondŞi dintre proşti Steve Jobes i-a ales pe cei mai proşti, adică pe femei (lucru cu care nu suntem de acord, şi la fel am fi spus dacă s-ar fi referit la persoanele de culoare, la evrei, la homosexuali, sau la bozgori). Dar nici pe femei nu le-a luat la grămadă, restrângând nişa de vânzare a noului produs la femeile din România.
„Tipicar cum e şi elitist, Steve Jobes a vrut să le aleagă pe cele mai proste dintre cele mai proaste, aşa că s-a oprit asupra fetelor care cântă din România”, se mai arată în comunicat.
Pentru ele a produs „a-Phone”, singurul telefon din lume la cre poţi să faci play-back.
„Îmi pare rău că nu am putut scoate acest produs de ziua femeii”, a spus Steve Jobes.

Andreea Bălan, Miki de la Capitoliu, Cristina – regina R&B şi WBO, Delia, dar şi multe alte proaste fără nici o ureche muzicală au făcut deja comenzi pentru telefonul a-Phone, singurul de pe piaţă la care poţi să faci playback.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de TNR | Sunday, 14.03.2010 21:00 Monden

National Cinematografic