legalizare_caracalAutorităţile din Caracal au rămas stupefiate când au fost chemate la biroul unui notar public din localitate, unde un tânăr se prezentase cu un ghiveci în care creştea o plantă de cannabis, pe care acesta încerca să o legalizeze. Martorii la eveniment susţin că descinderea s-a petrecut foarte lent, întrucât poliţiştii ajunşi la faţa locului au trebuit să caute pe Internet dacă legea permite sau nu legalizarea drogurilor uşoare la notariat.

„A trebuit să-mi legalizez nişte documente când am dat Bacul, acum, în toamnă. M-am gândit că acolo pot legaliza orice. Doamna de la birou a fost drăguţă din prima şi mi-a pus ştampila pe ghiveci, dar era venit control de la Bucureşti. Când m-au văzut, au chemat poliţia. Tot nu înţeleg de ce m-au arestat. Marijuana mea fusese legalizată, plătisem şi cei şapte lei” a declarat inculpatul, cu ochii roşii din cauza plânsului.

Tânărul a fost eliberat şi urmează a fi cercetat în libertate, cu condiţia ca acesta să coopereze voluntar cu cercetătorii din domeniul stupefiantelor pentru a analiza efectele devastatoare pe care le au drogurile psihedelice în combinaţie cu lipsa de inteligenţă specifică regiunii.

Mulţumim corespondentului nostru Radu N.

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de TNR | Tuesday, 10.09.2013 13:29 Monden

National Cinematografic