beligan_paula_iacob_cismigiuMaestrul Radu Beligan, deşi în general o personalitate discretă, nu e definitiv străin de micile plăceri carnale ale vieţii, fiind recent surprins de paparazzi în Cişmigiu alături de o femeie mult mai tânără: Paula Iacob.

"I-am văzut pe feciorii ăştia urmărindu-mă, dar eu nu am ascuns niciodată relaţiile mele. Mă înţeleg bine cu Paula, deşi mi-ar putea fi nepoată. Ea s-a aprins, vrea să ne căsătorim, dar eu i-am spus: Fetiţo, domoleşte-e, hai să vedem ce zic şi părinţii", declară celebrul actor, care nu e deloc deranjat de diferenţa colosală de vârstă.

Beligan susţine că relaţia s-a înfiripat după ce el a văzut-o pe Paula în câteva emisiuni la TV şi i s-a părut "extrem de fină, are o voce suavă, m-a vrăjit cu bunătatea ei. Sigur, are şi calităţi fizice, rar mi-a fost dat să văd o femeie care să promită atât numai din buze", spune maestrul Beligan.

Deşi cei doi recunosc că se văd destul de des şi intenţiile sunt foarte serioase, Paula Iacob precizează că lucrurile nu pot merge mai departe fără o discuţie cu părinţii ei.

"Radu e serios, eu zic că în curând mama o să-mi permită să petrec o seară în garsoniera lui", declară roşind Paula Iacob.

Scris de Ionut | Wednesday, 30.10.2013 10:14 Monden

National Cinematografic