tanar_fara_idei_despartirePovestea lui George, un tânăr din Bucureşti, a impresionat o ţară întreagă! El se chinuie fără succes de mai bine de două săptămâni să se certe cu partenera, astfel încât să nu fie nevoit să treacă prin chinul reprezentat de 1 şi 8 Martie. George a rămas fără idei, aşa că are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a se despărţi temporar de partenera sa.

„Primele tentative le-am avut înainte de Valentine’s Day, dar m-am lovit de refuzul ei categoric”, spune aproape plângând George. „Până la urmă am supravieţuit, Valentine’s şi Dragobetele au căzut în timpul săptămânii şi am stat peste program la muncă, cât să nu mai am timp de ieşiri romantice în oraş.”

„Problema este că”, a continuat George, „1 Martie şi 8 Martie cad sâmbăta, deci practic sunt condamnat să-mi petrec ziua cu ea, să simulez romantismul şi să mă comport ca un maimuţoi.” De aceea, pe Facebook a fost creată pagina „Ajută-l pe George”, unde bărbaţii cu suflet îi pot transmite lui George metode prin care-şi poate asigura nişte zile de 1 şi 8 Martie decente.
Scris de Calin | Wednesday, 26.02.2014 03:06 Monden