banciu_badea_texte_facebookCunoscutul om de injurături Radu Banciu a anunțat că nu va mai administra pagina de Facebook a lui „Mircea Badea chiar el”, simțindu-se epuizat și golit de inspirație după maratoanele de înjurături și jigniri pe care Badea îl pune să le scrie zilnic.

“Nu mai pot! Badea e cu audiențele, iar eu trebuie să fac munca de jos, pe pagina lui de Facebook: morți, mame, cimitir, urină. De câteva ori m-a pus să mă înjur și pe mine însumi. Asta ca să nu zic de toate cuvintele penibile care să conțină «chior» sau «băs» pe care mi le cere. Mi-a fixat norma la 20 de cuvinte noi pe zi. Îmi consum toată inspirația și nu mai pot să împroșc cu mizerie adevărată, în propriile mele emisiuni de la B1 TV”, s-a plâns apreciatul hulitor.

Banciu și-a dat seama că și-a epuizat înjurăturile ieri, în trafic. Un șofer i-a tăiat fața, iar acesta a coborât geamul ca să îl porcăiască în stilul său inconfundabil. “Mă simțeam pregătit să îl jignesc decisiv și să îl împing la sinucidere; când colo, tot ce mi-a ieșit pe gură a fost «Hai dom’ne, dă-o-ncolo!». E clar, Facebook-ul lui Badea are nevoie de mai multe înjurături decât pot eu să creez, iar munca la normă pe mine, ca artist, mă distruge”, a adăugat el.
Scris de Mihai | Thursday, 20.03.2014 11:26 Monden

National Cinematografic