15 lucruri despre show-ul ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

• Aproape toți concurenții se plâng că e îngrozitor în Africa: “În fiecare zi îi vedem faţa lui Mihai Trăistariu”;
 
• Show-ul ProTV i-a inspirat pe jucătorii Rapidului, care i-au spus administratorului: ”Sunt vedetă, scoate-mă de la întreținere!”;
 

• Pentru că Gina Pistol este cam singura vedetă, ceilalți nouă participanți vor fi abandonați în Africa de Sud;
 
• Românii sunt mai fascinaţi de show-ul concurent “Sunt vedetă, dă-mi 300 de Euro şi plec singur de aici”;
 
• Filmările încep târziu în fiecare zi, pentru că Mihai Trăistariu stă și câte 4 ore în baie, ca să se fardeze și să îşi facă selfie-uri;
 
• Românii vor să ştie, înainte de toate, la ce număr trebuie să trimită SMS ca să se dezbrace Gina Pistol;
 
• Un concurent n-a putut ajunge în Africa, pentru că a fost atacat de maidanezi în drum spre Otopeni;
 
• Experţii spun că, de fapt, show-ul nu e filmat în Africa de Sud; într-o scenă se văd borduri proaspete;
 
• Ca să alunge jivinele, Pacha Man şi Trăistariu cântă toată noaptea, în duet;
 
• Varianta sud-africană a show-ului “Sunt vedetă, scoate-mă de aici” se filmează în jungla din Berceni;
 
• Autorităţile din Africa de Sud sunt confuze: “Ok, emisiunea e românească, dar carul de televiziune de ce e înmatriculat în Bulgaria?”;
 
• 90% dintre SMS-urile primelor două ediții au conținut același mesaj: ”Nu-i scoateți de acolo, că nu merită!”
 
• Producătorii show-ului au negat că filmările au loc la Buftea, spunând că e ceva obișnuit ca în Africa de Sud să existe copaci și liane de plastic în junglă;
 
• Mihai Bobonete e optimist: e convins că, până la sfârșitul show-ului, îi va reuși măcar o glumă;
 
• La cât de necunoscuți sunt mai toți participanții, nu e exclus ca ei să fie, de fapt, simpli români care au fugit în Africa de Sud ca să scape de administrator.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
18 februarie 2015 08:05
Citește mai mult despre: Gina Pistol ProTV Sunt celebru traistariu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult