canadienii_sarbatoresc_plecarea_lui_hruscaConcertele pe care Ştefan Hruşcă le susţine în luna decembrie în România îi fac fericiţi nu doar pe românii trecuţi de o anumită vârstă, ci mai ales pe canadieni. Astfel, mii de canadieni au ieşit în stradă ca să sărbătorească plecarea lui Ştefan Hruşcă în România pe perioada sărbătorilor de iarnă.

„Iubesc luna decembrie. 11 luni pe an Hruşcă e în Canada şi ne terorizează cu muzica lui. E abominabil să asculţi colinde în plină vară, în plus şi într-o limbă pe care nu o înţelegi. Plecarea lui în România e cel mai fericit moment al anului pentru toţi canadienii”, ne-a spus unul dintre participanţii la sărbătoare.

„Nu înţeleg de ce lui Hruşcă nu i s-a retras cetăţenia. Ne ajunge că-l avem pe Justin Bieber, chiar nu mai avem nevoie de încă un individ care să strice imaginea Canadei prin muzica lui”, l-a completat un alt cetăţean, ceva mai radical decât primul.

Acesta a adăugat că au fost deschise mai multe liste de semnături, prin care se doreşte ca ziua în care pleacă Hruşcă spre România să devină sărbătoare naţională în Canada.

Canadienii ieşiţi în stradă au afişat şi mai multe pancarte, pe care erau scrise mesaje gen „Hruşcă, stay in Romania!”, „Hruşcă, never come back!” sau „We hate Hruşcă!”. Mai mult, ei au scandat la un moment dat, într-o română aproximativă, „Ole, ole, ole,/ Hruşcă nu mai e!”.
beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Calin | Wednesday, 08.12.2010 10:09 Monden

National Cinematografic