mama_schimbateUn nou caz şocant de neglijenţă loveşte sistemul sanitar românesc. Câteva familii din Zimnicea îi acuză pe angajaţii maternităţii locale că după naştere au încurcat mai multe mame între ele. Astfel, taţii s-au pomenit că au luat acasă alte femei, cu totul diferite de propriile soţii.

Primul care a simţit că e ceva în neregulă a fost Valentin Secăreanu, un fierar-betonist obişnuit ca soţia Viorica să nu-i iasă niciodată din cuvânt. “Când mi-a răspuns obraznic prima dată, m-am gândit că deh!, aşa-i după naştere, i-o fi şi ei greu. Dar când mi-a scotocit prin telefon şi m-a-ntrebat isterizată cine-i Viorica, am început să intru la bănuieli”, spune Vali.

Asistentele spun că astfel de greşeli se întâmplă din cauză că maternitatea este supraaglomerată iar mamele sunt nevoite să stea câte două în pat. “Gândiţi-vă că nu-i uşor, ambele mame dintr-un pat sunt femei, se pot încurca oricând. Au fost şi cazuri mai grave, când o mamă era cât pe ce să nu-şi nască propriul copil, ci pe cel al colegei de pat. Vă daţi seama ce ieşea atunci...”, a explicat o asistentă.

Întrucât nimeni nu poate preciza cu certitudine numărul acestor cazuri, conducerea maternităţii preconizează o rechemare în saloane a peste 100 de mame, pentru cercetări mai amănunţite şi eventuale teste ADN.
Autor: Harald

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Calin | Monday, 26.09.2011 06:23 Monden

National Cinematografic