Monica_Tatoiu_se_clona_ca_s_apar_pe_ct_mai_multe_posturi_TVPoliţiştii bucureşteni au descins azi-dimineaţă în locuinţa Monicăi Tatoiu în urma unui pont anonim cum că aceasta ar fi apărut în direct în acelaşi timp pe GSP Tv, pe Euforia şi pe Antena 2. Oamenii legii au avut surpriza să descopere în casă un laborator de clonare perfect funcţional şi mai multe clone ale vedetei, gata de utilizare.

„Bănuiam de mult timp că doamna Tatoiu a apelat la o astfel de soluţie ca să poată apărea pe cât mai multe canale de televiziune”, spune chestorul Nelu Pop. „Iniţial, se pare că a folosit  singură clonă, dar curând şi-a dat seama că nu îi e de ajuns, fiindcă în felul acesta nu putea acoperi nici 50 de ore de emisie TV pe zi. Ca urmare, şi-a făcut propriul ei laborator de clonare, scotea copii fidele ale sale pe bandă rulantă. Dacă nu era descinderea de azi, vă garantez că din ianuarie nu aţi mai fi văzut altceva decât Monica Tatoiu indiferent pe ce canal aţi fi dat.”

Chestorul mai spune că o parte din clone scăpaseră de sub controlul vedetei de televiziune. „Ea făcea mari eforturi pentru ca aceste clone să nu înveţe nimic, să nu aibă idee de medicină, politică, matematică sau literatură când se duc într-o emisiune, pentru a fi nişte copii perfecte. Din păcate, unele dintre ele mai apucau să pună mâna pe o carte sau un ziar. De aceea, dacă se întâmplă să vedeţi o emisiune cu Monica Tatoiu în care vorbeşte cât de cât la subiect vă rugăm să ne sunaţi imediat, pentru că e clar că este o clonă a ei care ne-a scăpat luat-o razna”.
Scris de Radu | Monday, 28.11.2011 07:18 Monden

National Cinematografic