O_stire_reala_a_aparut_in_mod_inexplicabil_in_LibertateaUn incident absolut bizar a pus ieri pe jar redacţia „Libertatea”! În paginile publicaţiei a apărut un amplu material despre summitul Asia-Pacific, unde Barack Obama şi Yoshihiko Noda au discutat un Parteneriat Trans-Pacific care ar putea produce peste 40% din PIB-ul global. Da, aţi citit bine: e vorba de o ştire absolut reală şi cu consecinţe politice şi economice extrem de importante apărută în „Libertatea”.

„Nu ştiu cum am putut să publicăm o asemenea mizerie.”, spune secretarul general de redacţie. „Cititorii noştri, care sunt obişnuiţi cu o altă calitate a articolelor, au reacţionat imediat. Am primit sute de telefoane de la oameni indignaţi care ne-au spus că ziarul ăsta poate îl mai citesc şi copiii, nu e normal să tipărim aşa ceva. Două din fetele de la pagina 5 ne-au anunţat deja că se retrag deoarece nu vor să-şi asocieze numele cu un ziar care publică astfel de materiale.”

Nici la ora actuală nu se ştie cine a scris articolul. Conducerea cotidianului le-a dat imediat tuturor redactorilor teste de cultură generală şi de inteligenţă, pe care însă aceştia le-au picat fără probleme, deci este evident că vinovatul nu face parte din redacţie. Ipoteza că ar putea fi vorba de un sabotaj din partea concurenţilor de la „Click!” sau „Cancan” a picat şi ea, deoarece aici ultimul redactor care ar fi putut scrie o ştire reală a fost concediat acum 5 ani.
Scris de Radu | Friday, 06.01.2012 10:36 Monden

National Cinematografic