andrea_bocelli_la_balcLa celebra partidă de vânătoare de la Balc, anul acesta miliardarul român l-a invitat și pe cântărețul italian Andrea Bocelli, fără să țină cont de faptul că acesta este oarecum diferit de restul invitaților. Întrebat de reporteri dacă nu cumva e nepotrivit să-l invite pe Bocelli la vânătoare, fostul tenismen a răspuns contrariat: „De ce să fie nepotrivit? Știți câți bani are?”

Imediat ce a ajuns la Balc, Andrea Bocelli a fost luat în primire de gazde, care au vrut să-i vadă pușca. Amuzat, Bocelli a dat să descheie la pantaloni, moment în care toți cei din jur și-au dat seama că ceva nu e în regulă cu el. La un moment dat Wolfgang Porsche s-a oferit să-i împrumute o carabină Winchester, avertizându-l „Ai grijă cu ea, că e încărcată!”, la care Bocelli a început să strige în toate direcțiile ”Cine-a zis? Cine-a zis?”

Dându-și seama de gafă, Ion Țiriac și-a cerut scuze dar a tratat totul ca pe o situație amuzantă între doi prieteni bogați: „Nici nu mi-am dat seama când l-am invitat la vânătoare că el nu poate să tragă cu pușca. El a acceptat să vină crezând că e vorba de o orgie obișnuită, cum facem noi, milionarii: eu vin cu femei frumoase și băuturi fine, iar dacă invitatul mai vrea și altceva, vorbesc cu fi-miu și aduce el.”

Andrea Bocelli nu s-a arătat nici el deranjat de situație, explicând cu umor: „Țiriac mă mai invită pe la astfel de paranghelii și mă pune să-i cânt încontinuu melodia Vivo per lei. De data asta parcă am simțit ceva, chiar mă gândeam înainte să plec: unde mă duc eu așa, câine surd la vânătoare? Ei, lasă că văd eu ce fac!”

Scris de adi | Sunday, 22.01.2012 09:11 Monden

National Cinematografic